Se afișează postările cu eticheta muzeu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta muzeu. Afișați toate postările

marți, 20 decembrie 2016

Făgăraş

”Ai grijă să nu uiţi să iei şi nişte brânză  Făgăraş, dacă vrei să-ţi fac prăjitură !”, aşa-mi zicea mama când mă trimetea la cumpărături. De fapt termenul ”Brânză Făgăraş” nu se referea la o anumită marcă sau producător ci la un anumit tip de brânză ce se comercializa încă de pe vremea bunicilor noştri. Chiar dacă mai nou brânza Făgăraş este produsă în Ungaria, cu lapte din Italia, cu angajaţi din Albania şi tehnologie din Germania, brânza Făgăraş a fost, este şi va fi un produs românesc.
Exact sub aceste auspicii am decis să-mi iau gaşca şi să facem o incursiune în superbul oraş braşovean Făgăraş. Şi fiindcă am fost acolo vă rog să-mi permiteţi să vă fac şi dumneavoastră o scurtă prezentare a acestui municipiu din România.
Făgăraş, sau Fogaras în maghiară, sau Fogarasch în germană este un oraş atestat documentar încă din secolul al XIII-lea, mai exact din anul 1291. Două decenii mai târziu, în anul 1310,  voievodul Transilvaniei, Ladislau Apor începe construcţia unei cetăţi aici în Făgăraş. Cetatea Făgăraşului, împreună cu Amlaşul, au fost acordate în Evul Mediu de regii Ungariei ca feude domnilor munteni care se puneau sub protecţia lor. Între aceştia s-au numărat Vladislav Vlaicu (1364-1377), şi Mircea cel Bătrân, voievod al Ţării Româneşti, (1386-1394 şi 1397-1418). De-a lungul secolelor Cetatea Făgăraşului a rezistat vremii şi vremurilor, ajungând în zilele noastre un important obiectiv turistic. Ajungând la zilele noastre vreau să vă mai spun că după restructurările de la Combinatul Chimic Nitramonia, disponibilizaţii au fost încurajaţi şi ajutaţi să se reorienteze către diverse activităţi turistice (ghizi, hotelieri, transportatori, comercianţi).
Ştiu, v-am obişnuit cu liste concrete de atracţii, aşa voi proceda şi-n acest caz, lăsându-vă o listă practică, în ordine alfabetică, pentru a nu fi acuzat de afinităţi, cu ceea ce aveţi de făcut şi vizitat în Făgăraş:

·                     Biserica Evanghelică – ce este poziţionată chiar în Piaţa Republicii, actuala biserică a fost ridicată în anii 1842-1843 după ce edificiile anterioare au fost distruse rând pe rând;
·                     Biserica greco-catolică – ridicată la sfârşitul secolului al XX-lea, mai exact în anul 1995, a reuşit de-a lungul anilor, să se impună ca atracţie turistică prin arhitectura ei deosebită;
·                     Biserica reformată – amplasată chiar pe Bulevardul Unirii biserica a fost construită între anii 1712-1759 şi al cărei ctitor a fost scriitorul maghiar Árva Bethlen Kata;
·                     Biserica Sf. Nicolae – ctitorie a domnitorului Constantin Brâncoveanu din anul 1698, se află amplasată pe strada Tudor Vladimirescu undeva la numărul 16;
·                     Biserica Sfânta Treime – ridicată în anul 1783, se află pe strada Codru Drăguşanu la numărul 7, fiind de asemenea inclusă în Lista Monumentelor Istorice din România;
·                     Casa în care a locuit episcopul român unit Inocenţiu Micu-Klein între anii 1729 şi 1737 – o clădire monument istoric de secol XVIII, amplasată pe strada Tudor Vladimirescu;
·                     Catedrala Sf. Ioan Botezătorul – cel mai impozant locaş de cult al oraşului, nefinalizată încă,dar care reuşeşte să atragă ca un magnet foarte mulţi turişti;
·                     Cetatea Făgăraşului – cel mai important obiectiv turistic al municipiului, datată încă din secolul al XIV-lea, devenit inevitabil un adevărat simbol al oraşului;
·                     Mânăstirea franciscanilor şi biserica romano-catolică sunt situate pe strada Vasile Alecsandri, la numărul 1, încă din secolul al XV- lea a existat in Făgăraş o mânăstire cu biserica romano-catolică;
·                     Monumentul Eroilor Români din Primul Război Mondial – monumentul  a fost ridicat în anul 1931  şi cinsteşte memoria ostaşilor români căzuţi în Primul Război Mondial; 
·                     Monumentul Rezistenţei Anticomuniste din Ţara Făgăraşului – o aducere aminte a ceea ce a însemnat comunismul, monumentul este amplasat aproape de intrarea în cetate;
·                     Muzeul Ţării Făgăraşului – o impresionantă şi fascinantă instituţie muzeală, găzduită chiar în spectaculoasa Cetate a Făgăraşului, cea mai apreciată atracţie turistică a oraşului;
·                     Statuia lui Badea Cârţan – amplasată chiar în faţa Casei de Cultură, de aici din oraş, statuie care vine să amintească, încă odată, de originile neamului românesc;
·                     Statuia Doamnei Stanca – a fost realizată în anul 1938 de către sculptorul Spiridon Georgescu (1887-1974) şi este aamplasată chiar în faţa cetăţii;
·                     Zilele Cetăţii Făgăraş – manifestare cultural-artistică ce se desfăşoară (de regulă), în luna august primul week-end de după marea sărbătoare de Sfânta Maria;

Acum că aţi aflat ce se poate vizita aici în Făgăraş, nu-mi rămâne decât să vă mai spun cum puteţi ajunge aici în oraş. Feroviar cu legături directe din Bucureşti, Sibiu, Râmnicu Vâlcea sau Braşov sau cu legături din orice alt oraş major al ţării. Rutier 235 km. din Bucureşti, 78 km. distanţă de Sibiu, 266 km. depărtare de Craiova, la 67 km. de Braşov sau 112 km. faţă de Târgu Mureş. Din punct de vedere aerian se poate spune că Făgăraş este deservit de Aeroportul Internaţional Sibiu, Aeroportul Transilvania din Târgu Mureş şi (mult aşteptatul) Aeroport Internaţional Braşov.

Făgăraş este, totodată şi locul ideal de plecare în drumeţii în munţii Făgăraş sau spre atracţiile Ţării Făgăraşului. Aşa că eu închei acest material lăsându-vă invitaţia de a vizita Făgăraşul, dar nu înainte de a vă spune când este momentul ideal de a face o vizită aici. Vizitaţi Făgăraşul vara atunci când canicula din marile municipii devine suportabilă la umbra munţilor,vizitaţi Făgăraşul toamna când ruginiul frunzelor creează un peisaj de basm, vizitaţi Făgăraşul iarna atunci când mantia albă a zăpezii, îmbracă munţii şi oraşul vestind sărbătorile de iarnă, vizitaţi Făgăraşul primăvara când natura se trezeşte la viaţă iar verdele vă  va creea o stare de bine, vizitaţi Făgăraşul oricând fiindcă este acel loc din România care merită să fie vizitat !!!

sâmbătă, 20 februarie 2016

Mărăşeşti

Dacă locuitorii oraşului Satu Mare sunt sătmăreni, cei din Bucureşti sunt bucureşteni, cei din Sibiu sunt sibieni şi cei din Oradea sunt orădeni să se determine cum se numesc locuitorii oraşului Mărăşeşti !?!?
Cu această dilemă ce nu-mi dădea pace de ceva vreme, m-am suit dis de dimineaţă în tren şi m-am îndreptat spre oraşul Mărăşeşti spre a vizita, printre altele, Mausoleul Eroilor Români căzuţi în luptele din Primul Război Mondial. După 2 ore şi 50 de minute cei 160 kilometri dintre gara Ploieşti Sud şi gara Mărăşeşti s-au terminat, aşa că iată-mă în gara Mărăşeşti încercând să aflu cum ajung la mausoleu întreg un organ de ordine, pe care-l consider cel mai abilitat şi responsabil să mă informeze, ”O luaţi pi aşilea pisti linii şi după movila şeea şi plopi treşiţi drumu’ şi acolo îi mausoleul !”. Aşa dezleg o primă parte a dilemei mele: locuitorii din Mărăşeşti sunt … moldoveni !!!

Nu am să mă apuc acum să vă repet lucrurile pe care le ştiţi dinainte de ’89 şi de pe net, despre mausoleul care a fost ridicat, pentru cinstirea ostaşilor români (480 de ofiţeri şi peste 21.000 soldaţi) căzuţi în luptele grele cu armata germană, în august 1917, în cursul Primului Război Mondial, care au oprit ofensiva germană spre Moldova pe linia de apărare Mărăşti - Mărăşeşti - Oituz. Monumentul a fost construit în două etape: 1923 - 1924 şi 1936 - 1938 (când a fost construit etajul) şi restaurat în perioadele 1973 - 1977 şi 1983 - 1988. Iniţiativa construirii Mausoleului Eroilor aparţine Societăţii Ortodoxe Naţionale a Femeilor Române în cadrul Congresului din 8 iunie 1919. Piatra de temelie s-a pus în data de 6 august 1923. La 28 septembrie 1924 s-au inaugurat criptele, în prezenţa Reginei Maria şi a unor personalităţi ale timpului, la 18 septembrie 1938, în prezenţa Regelui Carol al II-lea s-a desfăşurat ceremonia inaugurării mausoleului. În vara anului 1924 a început reînhumarea osemintelor ostaşilor căzuţi pe câmpul de luptă în criptele mausoleului, iar în august s-au depus osemintele generalului Eremia Grigorescu, comandantul Armatei I Române pe timpul luptelor de la Mărăşeşti. Faţă de ceea ce cunoşteam deja m-a impresionat foarte mult şi Muzeul Luptelor de la Mărăşeşti aflat la câţiva metri în stânga mausoleului, , un muzeu care redă în fapt şi o radiografie (prin picturi imense pe pereţi), a luptelor pentru păstrarea identităţii şi integrităţii neamului românesc, de la Decebal până la cele din cel De-al Doilea Război Mondial. După vreo 3 ore cât m-am bucurat de istoria noastră a românilor (şi fiindcă mai era mult timp până când venea trenul de întoarcere), am decis să iau Mărăşeştiul la pas pentru o scurtă radiografie turistică şi de aceea pot să raportez acum că …

… Mărăşeşti este un oraş aflat în partea de est a judeţului Vrancea la graniţa cu judeţul Galaţi. Conform Institutului Naţional de Statistică are o populaţie de 10.671 locuitori eu personal nu am văzut decât linişte totală pe străzile oraşului, dar I.N.S.-ul fiind organism oficial îi voi da crezare şi voi accepta acest număr de locuitori furnizat. Oraşul se află la distanţă aproximativ egală de municipiile Focşani, Tecuci, Adjud şi oraşul Panciu, ceea ce ia conferit un avantaj în promovarea valorilor cultural-turistice ale acestui oraş. Din punct de vedere economic oraşul se poate lăuda cu producerea betoanelor producerea prefabricatelor, morărit şi panificaţie. Sistemul financiar bancar este reprezentat de câteva ATM-uri două agenţii bancare şi cooperative de credit. Transportul urban în comun din Mărăşeşti este … nejustificat, deoarece într-o jumătate de oră traversezi oraşul de la nord la sud sau de la est la vest, pe jos. Există totuşi numeroase taxiuri care acoperă cu brio, necesitatea de transport pe suprafaţa oraşului. Parcul eolian ce ţine de Primăria Mărăşeşti este de asemenea un agent economic foarte important prin prisma realităţii social-economice actuale a oraşului. Gara din Mărăşeşti a fost construită undeva la sfârşitul secolului al XIX-lea dar luptele duse aici au distrus-o fiind reconstruită ulterior şi acum este introdusă în Lista Monumentelor Istorice din România având codul, VN-II-m-B-06518, pe peronul gării se mai găseşte şi azi un ceas istoric şi funcţional Paul Garnier. În spatele gării şi peste drum de mausoleu se văd încă şi astăzi, încercările de construire ale ”canalului Siret-Bărăgan”, şi nu poţi să nu te gândeşti oare care ar fi fost azi starea oraşului dacă acest canal ar fi fost construit !?!?!?!?
Pe principiul ”p-ăştia îi avem şi cu ei defilăm” şi ”ai noştri ca brazii”, oraşul se mândreşte cu fii să născuţi aici în Mărăşeşti: actorul Emanoil Petruţ (8 februarie 1932 – 8 august 1983), regele Milan I al Serbiei (22 august 1854 – 11 februarie 1901), trupa Provincialii (înfiinţată în anul 2001), de asemenea au mai fost decernate titluri de cetăţean de onoare multor alte personalităţi care s-au implicat activ în viaţa şi dezvoltarea oraşului Mărăşeşti.




Dar fiindcă mă ştiţi că vă vreau corespunzător informaţi, îmi voi lua permisiunea să vă las o scurtă listă cu ceea ce trebuie vizitat atunci când veţi ajunge aici în oraşul Mărăşeşti:
* Complexul Monumental Joffre;
* Muzeul Luptelor de la Mărăşeşti,
* Bustul sublocotenentului Gabriel Pruncu (realizat în 1927);
* Mausoleul Eroilor din Primul Război Mondial;
* Monumentul eroilor Regimentului 10 Dorobanţi (realizat în anul 1909);
* Cimitirul ostaşilor germani aflat pe drumul spre Panciu,
* Muzeul Veteranilor de Război din România;
* Bustul lui Alexandru Ioan Cuza din parcul cu acelaşi nume (realizat în 1908);
* Gara Mărăşeşti (cod VN-II-m-B-06518);

Bineînţeles că, la fel ca peste tot în ţară şi aici la Mărăşeşti ar fi foarte multe lucruri de îmbunătăţit şi remediat, dar ne menţinem speranţa că oraşul îşi va recăpăta gloria şi măreţia pe care bătăliile istorice şi eroice i le-au adus. Aşa că închei acest articol invitându-vă să vizitaţi şi dumneavoastră oraşul istoric şi turistic Mărăşeşti !!!


vineri, 9 mai 2014

Dragomireşti

     Situat în judeţul Maramureş, Dragomireşti este un orăşel pe care am avut oportunitatea să-l vizitez în luna noiembrie 2013.
    Muzeul Ţărăncii Maramureşene este instituţia muzeală pe care am vizitat-o aici şi care a reuşit să mă cucerească iremediabil şi necondiţionat.
     Sfatul meu este că dacă ajungeţi în acest loc deosebit nu vă lipsiţi de ocazia şi privilegiul de a vizita acest spectaculos muzeu.