Avem o ţară fascinantă şi spectaculoasă, păcat că
nu prea reuşim să ne mândrim cu acest lucru. Poate că goana noastră după mai
bine şi după ai mult ne-a făcut să nu ne mai bucurăm de locurile frumoase care
ne înconjoară, sau cine ştie am devenit noi mai indiferenţi şi delăsători.
Cam la fel stau lucrurile şi cu oraşul, de pe
malul râului Mureş, Arad oraş pe care am avut privilegiul să-l vizitez. Tocmai
de aceea mi-am luat libertatea să vă povestesc şi dumneavoastră, câte ceva despre acest oraş fascinant din vestul ţării.
Atestat documentar încă din secolul al XI-lea, mai
exact din anul 1028 Aradul a fost oraşul pe care şi l-au
dorit (şi l-au avut), Regatul Ungariei, Imperiul Otoman, Imperiul
Habsburgic, Imperiul Austro-Ungar şi (din 1918) Regatul României. Indiferent de
cine i-a condus arădenii au ştiut să-şi păstreze tradiţiile şi identitatea, dar
şi să-şi promoveze pasiunile şi locurile frumoase. Poate de aceea la Arad, în anul 1840 ia fiinţă prima bancă de credite şi economii de pe teritoriul actual al
României, în anul1909 se înfiinţează prima fabrică de automobile Marta, are loc (în 1923) primul Campionat Naţional de canotaj din România, a fost
înfiinţată, în anul 1959 prima fabrică
de jucării Arădeanca de la noi din
ţară, în anul 1962, prima fabrică de ceasuri din România Victoria, anul 1972 UTA Arad prima
echipă de fotbal, din afara Bucureştiului care deţine 6 titluri de campioană.
După cum se vede Aradul a fost, este şi (cu siguranţă), va fi un oraş
deschizător de drumuri în foarte multe domenii.
Lăsând istoria deoparte, permiteţi-mi să vă
prezint o scurtă listă (alfabetică), cu ceea ce puteţi vizita astăzi dacă ajungeţi aici în Arad:
4Biserica Roşie – de rit evanghelic luteran, se află pe Bulevardul
Revoluţiei, este datată de la începutul secolului al XX-lea, din anul 1906;
4Biserica sârbească – ridicată între
1968-1702, este o dovadă a toleranţei şi
diversităţii etnice şi religioase;
4Catedrala Sfânta Treime – chiar dacă a fost terminată în anul 2009 a
reuşit rapid, să se impună ca atracţie
turistică;
4Catedrala Veche – este datată din anul 1865 şi poartă hramul „Naştere Sf.
Ioan Botezătorul”;
4Cazinoul – construit în anul 1872, în stil neobaroc, se află amplasat pe
strada Dragalina, la numărul 27;
4Cetatea Aradului – finalizată în anul 1783, a reprezentat secole la rând
bastionul rezistenţei arădene;
4Crucea Martirilor Unirii –un monument amplasat în Parcul Eminescu,
inaugurat undeva prin anul 1936;
4Gara Centrală – o impresionantă clădire de secol XIX (din anul 1858), prima gară în care am
„reuşit” să mă rătăcesc;
4Hanul Boul Roşu – este o clădire înscrisă în lista monumentelor istorice
din România, datată din secolul XIX;
4Hotel Ardealul – o clădire spectaculoasă, care din1841 şi-a păstrat arhitectura
şi destinaţia, pentru care s-a construit;
4Mânăstirea Sf. Simion Stâlpnicul – din anul 1762, mărturie a credinţei
ortodoxe pe aceste meleaguri;
4Palatul Administrativ – construit între 1872-1875 găzduieşte Primăria
şi Consiliul Local Arad;
4Palatul Cultural – un impresionant edificiu, amplasat în Piaţa George
Enescu şi datat in anul 1913;
4Podul Traian – la momentul construcţiei (1913), era cel mai mare pod din
această parte a ţării;
4Sinagoga Neologă – dovadă a diversităţii
religioase din Arad, construită încă din anul 1834;
4Teatrul Ioan Slavici - din anul 1874 un adevărat leagăn al culturii şi artei teatrale dedicat oamenilor din Arad;
4Trezoreria – amplasată pe Bulevardul Revoluţiei, este datată de la sfârşitul secolului al XIX-lea;
4Turnul de apă – construit în anul 1896, a asigurat decenii la rând
aprovizionarea cu apă a arădenilor;
Şi (credeţi-mă pe cuvânt), pot tripla această listă, fiindcă Aradul este un muzeu în aer liber, o atracţie de la
sud la nord, de la vest la est şi o
fascinaţie totală pentru turistul care ajunge aici. Fiind poziţionat în
extremitatea vestică a ţării veţi fi tentaţi să credeţi că se ajunge greu aici,
dar nu uitaţi că municipiul Arad este
deservit (pe o rază de 100 km), de 5
aeroporturi internaţionale, după
cum urmează: Aeroportul Arad 7 km., Aeroportul Bekescsaba (Ungaria) 90 km,
Aeroportul Oradea 100 km şi Aeroportul
Timişoara 48 km.
În încheiere mai ţin să menţionez că, pe toată
durata vizitei, am avut un sentiment de deja vu şi m-am chinuit să-mi dau seama
de ce !? De abia când am ajuns acasă şi-am arătat pozele cuiva a exclamat
„Aradul este ca Lisabona !!!” şi de abia atunci mi-am dat seama de unde
provenea acel sentiment, dar fiindcă despre Lisabona v-am povestit, cu ceva
vreme în urmă, nu-mi rămâne decât să vă las invitaţia să vizitaţi şi
dumneavoastră oraşul Arad această Lisabona
românească !!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu